Cercul studenţesc "Learn and Practice Automation!" a fost creat de către Departamentul de Automatică şi Informatică Aplicată din dorinţa cadrelor didactice de a oferi studenţilor din orice an un mod de acces diferit de cel convenţional la conţinutul materiilor studiate precum şi la tehnica şi echipamentele disponibile în cadrul acestui departament.
Cercul studenţesc este o modalitate extracuriculară şi mai ales voluntară de instruire a studenţilor cu interese ştiinţifice şi nu numai.
Câteva dintre obiectivele cercului studenţesc "Learn and Practice Automation!" sunt:
- aprofundarea cunoştinţelor asimilate la disciplinele curiculare şi mai ales formarea deprinderilor practice atât de necesare unui viitor inginer
- formarea deprinderilor de cercetare ştiinţifică în ramura ingineriei sistemelor
- asimilarea de către studenţii interesaţi din primii ani de facultate a cunoştinţelor disponibile în cadrul materiilor din anii terminali
Activităţile cercului studenţesc sunt:
- determinarea temelor de interes pentru studenţi
- întâlniri ce abordează mai ales din punct de vedere practic temele identificate la punctul anterior
- atragerea şi includerea studenţilor în proiecte de cercetare desfăşurate la nivelul departamentului